SCRIITORI CONTEMPORANI – Aurel Mioc – Poezii

By revistaeminescu

PE AICI APARE SURÂSUL

Nu mă gândesc la nimic
ciudat când văd

căsnicia lucrurilor

prin mormanele nopţilor

în orice început

de zbor înalt

unde urmele mi se topesc

într-un icnet de ziuă

până-n plumbul mâinii

ce apasă vântul

cald din Egipt

cel de cinzeci de zile

el lasă vraişte-n urma lui şi pleacă

când ochii se-nchină vederilor

de dincolo de uşile trăsnetelor

deschise din mine

unde numai o săpăligă muşcă

din ziua ierburilor

să nu se-ntindă pustiul

zorilor mele cu miţe laie
>>>>>Aurel Mioc>>>>>