Gheorghe Luchescu: „Ecoul răscoalei din 1907“

Lipsa de pământ, sistemul arendărilor, dobânzile cămâtăreşti, legislaţia agrară necorespunzătoare etc. toate acestea au sporit nemulţumirea lucrătorilor de pământ, fapt ce a dus la aprinderea focului, în localitatea Flămânzi, nume emblematic, care se întinde în restul ţării, cu maximă violenţă, în judeţele Vlasca, Teleorman, Olt şi Dolj. Represiunea a înăbuşit răscoala. Aşadar, anul acesta se împlineşte un veac de la evenimentele din 1907, dar încă de la început adevăraţii mânuitori de condei au găsit forme potrivite pentru a exprima starea de fapte: poezia lirică, articolul de ziar, schiţa narativă, pamfletul, fabula, romanul etc, toate consacrate aceloraşi împrejurări.

Merită să aducem în prim-plan poezia lui George Coşbuc, Noi vrem pământ, tipărită în revista „Vatra“ (1894), creaţie în care suferinţele ţărănimii sunt exprimate cu un dinamism puternic, unde poetul vorbeşte în numele unei categorii sociale, având un puternic rol mobilizator. Poetul de la Hordou revine asupra temei şi în „Sămănătorul“ din 1907, unde parafrazează parabola evanghelică a semănătorului, răspunsul fiind dat tot de către poet. Rodul îmbelşugat al pământului îl posedă acei care nu l-au semănat, nu l-au muncit, nu l-au cules: „De ce nu ai spus şi-aceasta, Doamne-al meu? / Tăcut, Tu poate-ngrămădeşti mânia?/ Ori, poate, vai, deşi eşti Dumnezeu, / Nu ştii nimic ce-amar e-n România?“ >>>>>Gheorghe Luchescu>>>>>