În monografia Mihail Eminescu. Biografie documentară, E.P.L., [Bucureşti], 1968, autorul, Ion Creţu, afirma: „Fiindcă Eminescu avea de spus câteva adevăruri supărătoare chiar pentru unii membri ai partidului conservator, s-a gândit să apeleze la un mijloc care să-i îngăduie a spune lucrurilor pe nume. Astfel, a conceput o expunere amplă a ideilor sale critice în formă de scrisori, venite din afară de redacţie şi semnate Censor.“
Marin Bucur a arătat că, deghizat sub pseudonime (Censor, Fantasio, Harţag), M. Eminescu a publicat în „Timpul“ o serie de cronici bucureştene, un fel de momente şi schiţe eminesciene, în care apelează uneori la arsenalul paremiologiei: la sintagme, locuţiuni, expresii, stil etc.
În Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, E.A., Bucureşti, 1979, p.668, articolul Păunescu Grigore G. de Măria Teodorovici, spune despre acesta că „a fondat revista «Dreptul» (1871) şi a condus ziarele conservatoare «Epoca» (1886-1888) şi «Timpul» (1882-1883), unde îşi publică articolele politice sub pseudonimul Censor.“
Înseamnă că, cel puţin pentru aceşti ani, articolele semnate Censor din „Timpul“ nu sunt ale lui M. Eminescu. Aşadar, problema pseudonimului Censor rămâne deschisă, îndemnând la noi investigaţii şi dezbateri.
M. Emmescu a utilizat pseudonimul Varro în articolele publicate în „Federaţiunea“ (Pesta). în „Familia“ (nr.44/ 1870), într-un articol despre >>>>>Graţian Jucan>>>>>
