~ Graţian Jucan: „Un pseudonim al lui Eminescu“

În monografia Mihail Eminescu. Biografie documentară, E.P.L., [Bucureşti], 1968, autorul, Ion Creţu, afirma: „Fiindcă Eminescu avea de spus câteva adevăruri supărătoare chiar pentru unii membri ai partidului conservator, s-a gândit să apeleze la un mijloc care să-i îngăduie a spune lucrurilor pe nume. Astfel, a conceput o expunere amplă a ideilor sale critice în formă de scrisori, venite din afară de redacţie şi semnate Censor.“

Marin Bucur a arătat că, deghizat sub pseudonime (Censor, Fantasio, Harţag), M. Eminescu a publicat în „Timpul“ o serie de cronici bucureştene, un fel de momente şi schiţe eminesciene, în care apelează uneori la arsenalul paremio­logiei: la sintagme, locuţiuni, expresii, stil etc.

În Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, E.A., Bucureşti, 1979, p.668, articolul Păunescu Grigore G. de Măria Teodorovici, spune despre acesta că „a fondat revista «Dreptul» (1871) şi a condus ziarele conservatoare «Epoca» (1886-188 şi «Timpul» (1882-1883), unde îşi publică articolele politice sub pseudonimul Censor.“

Înseamnă că, cel puţin pentru aceşti ani, articolele semnate Censor din „Timpul“ nu sunt ale lui M. Eminescu. Aşadar, problema pseudonimului Cen­sor rămâne deschisă, îndemnând la noi investigaţii şi dezbateri.

M. Emmescu a utilizat pseudonimul Varro în articolele publicate în „Federaţiunea“ (Pesta). în „Familia“ (nr.44/ 1870), într-un articol despre „Procesele de presă ale ziarului „Federaţiunea“, re­vista a informat: „Precum aflăm, au­torul e junele poet şi colaborator al nos­tru, d-l Mihai Eminescu.“ Mai avea, pro­babil, de gând să utilizeze anagrama nu­melui său cu tentă orientală: Uxe Nime.

Câteva cronici din „Timpul“ (Bu­cureşti) au fost semnate de M. Eminescu cu pseudonimul Fantasio. O dovadă e şi următoarea: „«De prin lume adunate şi iarăşi la lume date» zice Anton Pann despre poveştile lui; tot aşa poate zice «Fantasio» despre cronicile sale.“

Aşadar, cronica teatrală semnată Fantasio din „Timpul“, VI, 1882, nr. 218 (5 oct.) şi intitulată „Nea Frăţilă“ aparţine poetului, care, în final, evocă personalitatea artistică a lui M. Pascaly, evidenţiind activitatea şi repertoriul lui. Cronica aceasta, ca şi alte două articole, pe care le cunosc, lipseşte din cele trei ediţii critice de Opere, E.A., inclusiv din voi. M. Eminescu: Viaţa culturală românească (1870-1889), Editura Vestala, Bucureşti, 2003, cap. II. Viaţa teatrală, unde, la p. 177-178, se publică un text din „Curierul de Iaşi“, 20 martie 1877, despre Liceul din Suceava („într-o corespondenţă“), care nu are nici o legătură cu teatrul. Ediţia completă a publicisticii eminesciene mai are încă de străbătut cale lungă.

GRAŢIAN JUCAN (După „Crai Nou“, Sâmbătă, 13.01.1907, Suceava)