~ Ionel Bota: „Eminescu şi Caraşul“

În Banat există un pârâu de munte, zglobiu şi cu personalitate -Carasul, care a definit un judeţ în perioada interbelică.

Metropola acestui judeţ a fost Oraviţa, oraş montan, cochet, un adevărat burg imperial, prin monumentalitatea sa imperială, un loc românesc de referinţă pe harta spirituală a României, atmosferă cultivată la cea mai înaltă temperatură de un om deosebit: prof. doctor Ionel Bota, directorul celui mai vechi teatrul din România, ce poartă un nume deosebit: Mihai Eminescu.

La redacţie ne-a sosit publicaţia „Carasul“, din Oraviţa, fondată în 1934, Anul II (serie nouă), nr. 1, pa­tronat de Ionel Bota, Strada Mihai Eminescu 18 (telefon 0255 – 572215) (NDP).

ACCENTE

De peste un veac şi jumătate stă ţara, spiritul ei, la pavăza Numelui dintâi al literelor române, al limbii noastre care ne defineşte Jntre naţiile lumii. Numele acesta, aşadar, ocrotind în istoria de ieri, de azi şi de mâine şi bunii şi răii, şi pe cei care merită, şi pe cei care nu merită.

La adăpostul Numelui şi-au aflat ocrotire, laolaltă, şi „intelighenţia“ şi proştii, cinstiţii şi nemernicii, oamenii demni şi demagogii, în fiecare ianuarie şi iunie, ţara trăieşte întru Eminescu, se bucură ori se întristează, visează ori are coşmarul zilei de mâine, depinde de mersul vremurilor. A însemnat, oare, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?“ rostirea unui crez de neam, oropsit atunci, la crugul dintre veacuri? Sau a fost strigătul în eternitate al unui suflet deznădăjduit, suferinţa geniului naţional, ştiind că pădurea neamului are şi multe uscături?

Un lucru e şi mai limpede: până azi, generaţiile care au urmat nu s-au situat la înălţimea Numelui. Ticăloşii, imoralii, snobii, agramaţii, lingăii şi învărtiţii tuturor regimurilor ideologice au dus-o şi o vor duce bine. Nu există morală, există interes personal; nu există sacrificiu în numele adevărului, există solidaritatea apărătorilor minciunii. Nu există patrioţi, s-au înmulţit „patrihoţii“, Pentru un trai relativ bun – chiar dacă am duce-o numai azi bine, iar mâine nu – ne vindem demnitatea şi istoria naţională la mezatul imposturii. Dar câte şi mai câte trebuie să îndure Numele. El, geniul, liniştindu-ne, totuşi: „Vreme trece, vreme vine…“

prof. dr. IONEL BOTA