~ Ioan I. Stoian: „Marea prietenie dintre genialii inventatori români: Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi“

Traian Vuia: bănăţean, născut la 17 august 1872, în satul Surducul Mic, comuna Bujorul Bănăţean, judeţul Timiş, fiul preotului Simion Popescu şi al Anei Vuia, din Tigvaniul Mare, ju­deţul Caras.

Constantin Brâncuşi: gorjean, născut la 19 februarie 1876, în salul Hobiţa, comuna Peştişani, judeţul Gorj, fiul agricultorului şi dulgherului iscusit Nicolae Brâncuşi şi al Măriei Diaconescu, cea de a doua soţie a acestuia.

Şi din acest punct de vedere, nu numai al talentului, amândoi sunt fiii celei de a doua soţii a taţilor respectivi.

Amândoi au fost nevoiţi să plece în Franţa, pentru a-şi desăvârşi epocalele realizări, fiecare în domeniul său.

În 16 martie, numai cu două zile înaintea zborului memorabil al lui Traian Vuia. din 18 martie 1906, de Ia Montesson, de lângă Paris. În modestul atelier al lui Constantin Brâncuşi. din cartierul Montparnnasse din Paris, stăteau de vorbă cei doi români:

„Apoi, frace Constantine, deschide discuţia Trăiau Vuia, bag samă că nu te-a mulţămit arta lui Rodin“ şi i-ai părăsit atelierul, cu dorinţa de a-ţi face un drum propriu în artă“! Aşa a început discuţia între cei doi, care a durat o după amiază întreagă, fiind una din numeroasele întâlniri ale celor doi mari inventatori, unul în domeniul tehnic, iar celălalt în cel artistic. Discuţia a continuat cu aprecierile lui Vuia, care compară situaţia lui Brâncuşi cu a lui, amândoi români, departe de ţară şi fără mijloacele materiale necesare realizării invenţiilor şi operelor lor. Vuia îi spune lui Brâncuşi: „Îţi va fi greu, deoarece eşti sărac, ca şi mine, prieteni la Paris nu ai, iar ţara, care tc-ar fi putut ajuta, îi departe şi chiar şi acolo oltenii suferă de sărăşic.“

Apoi Vuia îi povesteşte lui Brâncuşi despre preocupările în vederea realizării aeroplanului-automobil şi felul cum a fost primit la rându-i la Paris, de unii din oamenii de specialitate ai tainelor zborului: „Nimeni nu este dispus să mă asculte, inclusiv Academia Franţei, deoarece ideea zborul ui cu aparate mai grele decât aerul şi cu mijloace proprii de la bordul aeroplanului nu este acceptată“.

Faptul că era cetăţean din Austro-Ungaria, deci un fel de „neamţ“, „iar tot ce era neamţ, oricât de îndepărtat ar fi fost, le repugna“, aveau o atitudine rezervată faţă de Trai an Vuia.

Brâncuşi atunci îi răspunde: „Dragă Traiane, te ascultai şi mă minunai de dreptatea ce-o avuseşi, dar ia spune lui Neică, cum făcuşi de aleseşi un nume de cuceritor roman – Traian – şi un altul cu rezonanţă dacică – Vuia? Nici nu se putea ceva mai potrivit într-un singur nume: îmbinarea înţelep­ciunii şi priceperea romană cu dârzenia, perseverenţa şi mândria dacilor!“ Acesta continuă să-l încurajeze, spunându-i „vei reuşi sigur să te înalţi de la pământ cu maşina aia de zburat, ce ai născocit-o şi vei da o lecţie aspră tuturor celor care nu cred că vei reuşi să zbori“, arătându-i că ştie cum Comisia Specială de Aeronautică a Academiei Franceze i-a clasat memoriul „aeroplanului-automobil“ cu rezoluţia nătângă, că zborul cu un aparat mai greu decât aerul este o „himeră“ şi-i mai spune: „a venit timpul să ie scoţi din cap această prostie!“

Aşa îl încuraja Brâncuşi pe Vuia, numai cu două zile înaintea zborului epocal din j 8 martie 1906, când Vuia a executat la Montesson, lângă Paris, primul zbor cu aparatul conceput, construit şi pilotat de el, ridicându-se la o înălţime de 1 m de sol.

Acesta era primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul şi cu mijloace proprii de bord, menţinându-se în aer pe o distanţă de 12 m.

Răspunzându-i lui Brâncuşi, Vuia îi spune: „apoi vezi că de proşti ai avut parte si tu. când la „Salonul Nonconformiştilor“ şi-au scos lucrarea „Prinţesa neagră“ pe motiv că este „obscenă“.

 

Vuia se destăinuie pentru prima dată, că pe lângă greutăţile materiale întâm­pinate, cu tot sprijinul compatrioţilor lugojeni şi chiar al lui N. Titulescu, a apărut şi problema „spionajului“. Tot mai deseori era vizitat de anumite persoane, la hangarul unde lucra la construirea aeroplanului şi la probele de rulaj pentru pregătirea zborului.

 

Printre aceştia şi Santos Dumontera un vizitator frecvent, căci şi el se pregătea pentrt un zbor şi se inspira din lucrările lui Vuia. Ca urinare a acestora, începuse să apară în revistele de specialitate materiale, despre construirea aparatelor de zbor mai grele decât aerul.

Din cauza acestei situaţii, Vuia îşi ia unele măsuri, cum spune el: „Aşa că am îmbrăcat şi cu blana de vulpe şi nu am mai făcut publice lucrările şi încercările mele de zbor!“

Aşa se explică faptul că în ziua memorabilului zbor din 18 martie 1906 Traian Vuia a invitat organele de specialitate ale aeronauticii. La zborul său au participat doar doi prieteni şi mecanicul lui. Din această cauză zborul nu a fost omologat de către

Autoritatea Aeronautică Franceză. Şi mai departe Brâncuşi îi spune lui Vuia: „Zău că mă făcuşi praf, neică Traiane, cu câte ştii despre mine şi cât eşti de hotărât să sfidezi neputinţa omului de-a scăpa de crunta gravitaţie, adică de a zbura!“ Şi îi promite că expresiile artistice ale unor viitoare sculpturi ale sale vor constitui un omagiu adus lui Vuia si lungului şir de zburători, care îl vor urma!

Într-adevăr, Brâncuşi s-a ţinut de promisiune, căci operele lui: „Coloana infinitului“, „Pasărea măiastră“ şi altele, sunt simboluri ale zborului

Problema pilotării aeropla­nului a fost cea mai aprins discutată de către cei doi, Vuia fiind obligat să-şi piloteze el însuşi aparatul, pentru prima oară în lume.

Vuia către Brâncuşi: „Stai fătul meu, să-ţi spun ce mi-a spus unul din marii cunoscători ai aeronau­ticii: „În a concepe o maşină de zburat, nu este nimic, în a o construi este ceva, a zbura cu ea, tu însuţi, este totul“.

Deci, Vuia era foarte preocupat de problema pilotării aeroplanului, spunând: „O să-mi pun viaţa în joc, că altă cale nu-i, frace Brâncuşi! Şi toată noaptea s-au sfătuit şi încurajat reciproc, cei doi români, care vor reuşi să „clintească“ lumea, prin îndrăzneala şi perseverenţa lor: unul în realizarea zborului, cu un aparat mai greu decât aerul, cu mijloace proprii de la bordul avionului, iar celălalt în domeniul artistic, dovedindu-se un geniu în domeniul sculpturii.

General de Flotilă Aeriană (r) IOAN I. STOIAN