~ Maria Toma Damşa: „Rânduri despre revista Eminescu“

Scrisoare din Deva

Editată de Societatea literar-artistică „Sorin Titel“ din Banat, revista, ajunsă la nr. 7 (27-28), anul VI, septembrie 2006, nu-şi dezmite nici prin calitate, nici prin conţinut titlul.

Încă la prima lectură emoţionează suflul patriotic (specific marelui poet) şi grija pentru folosirea corectă a limbii noastre atât de mutilate astăzi…

Suflul patriotic domină toate paginile revistei, nu numai prin titluri, ci şi prin viziunea autorilor, indiferent de temă.

M-a impre­sionat profund eseul domnului N. Danciu-Şirianu, inspirat intitulat Mihai Eminescu - Biblia Neamului Românesc.

Defăimarea marelui poet s-a făcut etapic şi nu întâmplător, deoarece pigmeii simţeau şi simt că „la umbra copacului“ greu mai pot creşte alţi copaci…

Regret să-mi amintesc o nepermisă „atitudine“ a fostului Laurenţiu Ulici, venit la Deva în „anul Eminescu“ să conferenţieze despre Eminescu - con­temporanul nostru. Timp de trei ore nu â catadicsit să-l maculeze. Printre numeroasele inepţii, acredita ideea că „dacă nu ar fi fost Caragiale, Eminescu nu’ ar fi avut nici o valoare“, că „Eminescu nu este cunoscut în străinătate“ etc, doar de dragul denigrării. Parcă, în surdină, şoptea vocea poetului: „Neputând să te ajungă, vezi c-or vrea să te admire? Dar, de mituri să te apropii doar cu veneraţie, căci altfel… Altfel, peste nici două luni, denigratorul avea să-şi încheie activitatea într-un mod cât se poate de suspect: intoxicat cu monoxid de carbon, într-o noapte de iarnă, la munte… (Dumnezeu nu bate cu parul! n.r.)

Cu tot materialul aparent eclectic, revista are nu numai o certă valoare literară, cât şi una de atitudine, de frondă, într-un moment and „marii critici şi filozofi“ nu mai au nici o consideraţie pentru valoarea adevărată, „născută, iar nu făcută“.

Eseurile şi cronicile literare, spre deosebire de cele apărute în alte reviste, au calitatea de a fi bine articulate, accesibile şi scrise într-o limbă pur românească, nu „păsărească“ sau „criptică“. Aşa-zişii eseişti de la „Dilema“ sau alte reviste „adiacente“ acesteia, cred ci „Tnci-frarea“ îi ridică la nivelul lui Ion Barbu, uitând că acesta a cunoscut măsura, ştiind când să pună punct „etapei ermetice“.

Se acordă egală importanţă literaturii populare, prin studiul regretatului prof. univ. dr. Ion Neaţă despre varianta „Catană“ a balade; „Mioriţa“, cât şi a literaturii culte, istoriei şi criticii literare, personalităţilor artistice de nivel naţional şi mondial.

La rubrica „Remember“, după condeie se întrec în a readuce în actualitate Novele din popor, marele prieten al lui I. Slavici, Minai Eminescu şi contemporanul nostru N.D. Petniceanu.

Cronica lui Miron Ţic, „Cuvinte pentru urmaşi“, supranumeşte Modele şi exemple pentru omul român a dr. Artur Silvestri, pe care o numeşte „Carte de învăţătură“. De ce, oare? Tocmai pentru că „este o carte rară, de înţelepte gânduri şi de dăruire sufletească, pornită din partea a zeci de personalităţi ale culturii române“.

Sunt evocate apoi personalităţi culturale contemporane (istorici, profesori, poeţi, artişti), apar „note de lectură“ semnate de poetul Eugen Evu, „note de călătorie“.

„Rânduri despre fratele meu“ (fragment din volumul Sufletul bolnav de carte) ale lui Miron Ţic evocă figura emblematică a lui Nicolae Ţic cu accent asupra romanului „Jean, fiul lui Ion“, subliniind faptul că scriitorul „a rămas credincios scrisului curat…, fără a încerca să dezinformeze cititorul…“

Impresionează poeziile lui D. Grama, ale lui Eugen Evu, Miron Ţic şi Damian Ureche, prin sinceritatea mesajului şi prin valorificarea superioară a potentelor limbii noastre.

În acelaşi stil îngrijit, trădând grija pentru cultivarea limbii noastre dragi, revista surprinde cele mai reprezentative evenimente literare sau culturale cotidiene petrecute la Petnic, Padeş, Dumbrâviţa, precum şi câteva debuturi.

De bun augur mi se pare ideea de a înfiinţa în satul Petnic (Caras Severin) o casă memorialistică intitulată „Casa cărţilor“, la care subscriem.

prof. MARIA TOMA-DAMŞA