~ Pantelimon Cristescu: „Un membru marcant al şcolii româneşti de sociologie, Octavian Neamţu“

Contribuţia lui Octavian Neamţu la conducerea şi organizarea campaniilor de cercetare şi acţiune socială a echi­pelor studenţeşti se reflectă în presa vremii prin reportaje care comentează „implicaţiile constructive“ ale muncii ştiinţifice şi sociale a echipelor în ine­diţii rural. O importanţă deosebită în afir­marea şcolii sociologice de la Bucureşti a căpătat campania organizată de Oc­tavian Neamţu care a avut ca rezultat lucrarea în cinci volume „60 de sate cercetate de Echipele studenţeşti în vara 1938“ elaborată sub conducerea lui Anton Golopenta şi Dr. D.C. Georgescu. Campania oferă lui Guşti ocazia unei sinteze cu privire la „Starea de azi a satului românesc“ care se pu­blică drept studiu introductiv al lucrării, datele cuprinse în şpalturile tipografice sunt utilizate şi de economistul Virgil Madgleru.

Pentru a susţine această largă „con­centrare de colaboratori şi mijloace ştiinţifice“ în munca de cercetare mono­grafică a satului, preşedintele Institu­tului Social Român, Dimitrie Guşti, a recurs la fuziunea activităţii şcolii mo­nografice cu opera de educaţie şi cultu­ralizare a ţărănimii prin echipele stu­denţeşti susţinută de Fundaţia Culturală Regală. In aceste condiţii colaboratorul său de nădejde, Octavian Neamţu, în in­teresul cauzei a fost însărcianl cu funcţii de conducere în administraţia Fundaţiei Culturale Regale (inspector general 1934-1941), (director general 1941-1 94

O altă cale folosită de Guşti în bene­ficiul şcolii sociologice bucureştenc se deschide în 1938 prin legea Serviciului Social, instituţie de stat preconizată de el pentru cunoaşterea şi culturalizarea satelor. Serviciul Social devine organ de stat de nivel central, iar echipele studenţeşti de cercetare şi acţiune se subordonează Direcţiei tineretului din structura acestui organ. Dimitrie Guşti, în calitate de ministru, numeşte pe Octavian Neamţu director al Direcţiei tineretului, apoi secretar general al Serviciului Social până la abrogarea legii (1941). În această perioadă ci de­pune o activitate febrilă pentru înfiin­ţarea şi organizarea la scară naţională a Căminului Cultural, instituţie funda­mentală a Serviciului Social, cu rolul de realiza „o vastă operă de educaţie ţărănească“, spre a obţine Reforma totală a vieţii ţărăneşti, înfrăţindu-i pe toţi oamenii ca ,,să lucreze toţi laolaltă, pentru interesele obşteşti pe deasupra acţiunilor ce-i despart şi-i învrăjbesc“. Însuşindu-şi gândirea maestrului, Octavian Neamţu defineşte Serviciul Social ca o chemare la muncă a tuturor categoriilor st ciale, ţărani, muncitori şi cărturari în cidrul unui program unit, total şi totalitarul naţiunii şi nu a unui partid politic. ,,o formă de unificare a tuturor celor care voiesc sincer şi fără alt gând înfătrirea socială şi naţională a ţării“. Dincolo de patriotismul sincer şi înflăcărat ce răzbate în articolele publi­cate în această vreme, concepţia despre propăşirea naţiunii prin Serviciul Social învederează rădăcinile voluntarist-reformiste ale gândirii gustinene, însu­şite de discipolul care făcea apel la armonia socială ca Soluţie pentru vin­decarea relelor de care suferea popu­laţia, constatate în investigaţiile de pe teren. Acţiunea de culturalizare a ţără­nimii reuşeşte să popularizeze instituţia, iar organizatorul câştigă o valoroasă experienţă pe care o va transmite spre a fi pusă permanent în slujba educaţiei ţărănimii prin Căminul Cultural din toate satele României. Muzeul satului din Bucureşti este o altă instituţie inter­belică născută din aceleaşi iniţiative sociologice militante.

După o perioadă de documentare şi experienţă debândite timp de peste 15 ani în cercetarea sociologică concretă în diverse zone ale tării. Octavian Neamţu îşi expune concepţia despre menirea ştiinţei sociale căreia i se consacrase într-o strălucită elaborară teoretică intitulată „Sociologia culturii poporului“, pe care o susţine ca teză de doctorat în filosofic, apreciată „magna cum laude“ sub preşedenţia lui Dimitrie Guşti, în iunie 1947. Evenimentul s-a înscris că o cată memorabilă în analele universităţii bucureştene şi îndeosebi în amintirea celor care au fost de faţă sociologi, oameni de cultură, prieteni şi colaboratori apropiaţi.

În etapa care urmează abolirii forţate a monarhiei şi instalării dictaturii comuniste în instituţiile de învăţământ, ştiinţă şi cultură cunosc prefaceri catastrofale prin impunerea marxism-leninismulu ca ideologie oficială. Locul sociologiei în structura ştiinţelor sociale este ocupat prin un caz politic de aşa numita disciplină a socialismului ştiinţific, iar instituţiile aferente dispar pe rând: Institutul Social Român, Fundaţia Culturală Regală, Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială, catedrele de sociologie din universităţi; institutele sociale al cercetării sociologice. O lungă perioadă de stagnare (1948- 1965) obligă cadrele de specialitate să se reprofileze sau să se împrăştie, o mare parte fiind persecutate ca exponenţi ai regimului burghezo-moşieresc. Octavian Neamţu nu scapă, nici el de tăvălugul istoriei…

Într-o vreme l-am întâlnit ca plani­ficator în industria uşoară la întreprin­derea „Eprubeta“. Doctor în filosofic şi sociolog consacrat, cunoscut peste ho­tare, ocupă o vreme îndelungată funcţii minore în învăţământul profesional, economie sau producţie. Dar omul de ştiinţă, nu scapă ocazia în astfel de împrejurări de a desfăşura o muncă individuală de documentare sociologică asupra procesului de industrializare sau de transformare a satului, confruntând de pildă concepţia sociologică mono­grafică activă cu probleme, condiţii şi aspecte noi ale vieţii sociale. În paralel, participă la cercetări sociologice pe teren ori de câte ori se iveşte ocazia şi este solicitat. Aşa, în 1957 este solicitat ca îndrumător permanent în campania de cercetări din zona Budeşti-Ilfov şi colaborator la întocmirea unui „îndru­mător metodologic pentru cercetările de sociologie monografică“ al Institutului de cercetări economice al Academiei Române.

Între timp omul de ştiinţă îşi multiplică eforturile punând în lucrare o idee care avea să aducă mari servicii şcolii româneşti de sociologie.

Convins că opera lui Guşti repre­zintă o parte însemnată a patrimoniului ştiinţific al sociologiei, încă din anul 1965 începe să adune şi să sintetizeze lucrările maestrului, ca unul care îi cunoştea îndeaproape activitatea, ideile şi sistemul. Iniţiase o întreprindere de mari proporţii, o muncă complexă şi de lungă durată, care se va putea finaliza numai cu peste un deceniu mai târziu printr-o rodnică colaborare cu un sociolog mai tânăr, Ovidiu Bădina, în spiritul tradiţional de echipă al şcolii sociologice de la Bucureşti care s-a impus ca trăsătură dominantă a cercetărilor sociologice de la noi.

PANTELIMON CRISTESCU