~ Baruţu Arghezi: „Scrisoare din Elveţia“

STIMATE DOMNULE PETNICEANU,

Am avut recent plăcerea să descopăr revista Vrerea… Daţi-mi voia, ca din depărtările de unde mă aflu, să vă transmit nu numai felicitări, dar mai ales bucuria de a descoperi atitudini şi prezenţe de calitate… Vrerea românească, adevărata vrere pură şi neaoşe, activă şi nepătată de interese meschine, istorică dar şi mult actuală, ar trebui să fie obiectivul principal, serios şi permanent al tuturor publicaţiilor din ţară, destul de absente ca dimensiuni.

Mult interesant şi combativ am descoperit „dialogul“ cu Dl. Ion Marin Almăjan, ca şi articolul condeiului dvs. Despre Eminescu. întreg grupajul dediocat memoriei lui Eminescu este mult bine venit într-un moment în care valorile româneşti pure sunt comentate anapoda de către unii aventurieri ai condeiului facilitat, dacă nu din interese meschine, cel puţin din prostie sau lipsă de cultură.

Mă întreb, deşi cu o oarecare naivitate şi citind mai multe publicaţii din Transilvania, dacă nu ar fi momentul ca responsabilii culturii, ziariştii, ai presei literare, cel puţin din zonele de vest ale ţării, să se regăsească mai activ şi mai unitar în valorificarea multilaterală a potenţialului, aş zice mioritic şi cult, existent (şi neglijat!) în mai toate localităţile judeţene învecinate?!… Eminescu, subiect şi pretext, ar putea deveni un foarte bun prilej de unire spirituală şi practică şi un îndemn în unirea forţelor de apărare şi valorificare a tuturor talentelor existente cel puţin în zonele de vest ale ţării, identic imnului abia murmurat azide cei care mai cred în el, „Deşteaptă-te, române!“… Ar fi necesară o „uniune“ de valori, atitudini şi iluminare generală (literară, folclorică, tehnică, ştiinţifică) printr-o legătură simpli şi unanimă a tuturor celor care răspund de spiritualitatea românească, adică o înfrăţire sinceră şi totală de care are nevoie, azi, simţirea sufletelor noastre. Nu ar fi posibil ca dvs., împreună cu cei din Arad, Oradea (şi alte judeţe dinspre nord) să iniţiaţi o „antantă culturală“ spre valorificarea reciprocă a valorilor care zac în uitare (voită sau neglijată într-adins)?!… Observ, din cele cunoscute, că fiecare judeţ „trage spuza pe turta lui“ neglijând un trecut comun, ca şi un prezent necesar, unde clocotesc valori comune şi o istorie mult prezentă… Am auzit, călătorind nu demult prin ţară, o interpretare a dureroasei zicale autohtone „…să moară capra vecinului“, transformată în… „să moară vecinul!“… Asta să fie ilustrarea actuală a dezbinării care ne macină istoria şi viitorul?!

Un mare rol în formarea opiniei publice îl joacă presa, dar şi obiectul fizic. Pe drumurile transilvane parcurse, am întâlnit, ca şi prin târguri, pieţe, magazine, vitrine, exponate folclorice ne-româneşti şi interesându-mă asupra acestor „prezenţe, mi s-a răspuns cu o indiferenţă condamnabilă de către „culturnicii birocraţi locali… Există încă centre valabile cu meşteri ţărani (ceramică ţesături, lemnari, rapsozi şi multe alte forme de afirmare vie) pe lângă o intelectualitate de valoare prea puţin cunoscută în vecinătăţile apropiate.

Actualmente în Occident există o adevărată „foame“ turistică pentru originalitate, adevăr cultural, istorie şi vestigii, ca şi pentru obiecte făurite de meşteri săteni. Or, noi românii avem - slavă Domnului! - nenumărate forme de exprimare a simţirii spirituale încă prea puţin valorificate (mă refer la cele autentice, nu la unele sofisticării de prost gust!)… Azi, când soarta lumii (europene) se bazează pe cunoaştere şi prezenţă activă multilaterală (suntem necunoscuţi în Europa ca potenţial valoric, lingvistic şi cultural) mă intreb, uimit de durere, de ce n-ar exista măcar în zona de vest a ţării o iniţiativă de reciprocitate?!… Admir, de pildă, interesul legitim pentru Românii de peste Dunăre al bănăţenilor şi-mi îngădui să prevăd o asemenea iniţiativă de conlucrare efectivă, chiar discretă, cu vecinătăţile arădene, orădene şi altele de mai departe spre nordul ţării, evitându-se, bineînţeles, spiritul de hegemonie sau de „gaşcă“ încă prezent în unele capitale de judeţ. E u moment mai mult decât necesar de unire a forţelor de tot felul (dincolo de unele aspecte politice destul de inegale) în aceasta actualitate în care nici Europa încă nu-şi găseşte locul în lume… Istoric şi valabil pentru continuitatea noastră, noi existăm pe acest continent încă mult înaintea altor popoare (Franţa, Germania. Rusia etc.) din punct de vedere geografic, politic şi cultural. Ar fi cazul ca Europa să vină la noi şi nu invers, dar pentru aceasta va trebui să fim dârji, uniţi şi expresivi, adică mult prezenţi sub toate formele posibile!

Cred în cuvântul scris, iar scrisul va trebui să devină linia de trăsură dintre epoci, oameni, interese şi realităţi. Este cea ce sper încă posibil în măsura în care unele conştiinţe vor şti să conlucreze spre acelaşi ţel spiritual, istoric, politic şi, evident. cultural

Mi-am rermii acest comentariu, stimate domnule Petniceanu, în măsura în care revista Vrerea mi-a dovedit nu numai o atitudine justă, dar şi un curaj care, din păcate, lipseşte multor publicaţii din ţară. Încă o dată, daţi-mi voie să vă felicit, rugându-vă să trnamiteţi toate urările de bine şi spor în condei şi în inimi tuturor colaboratorilor dvs., domnului director nicolae Pârvu, un sentiment şi o caldă strângere de mâini.

Vă salută dintre florile alpine şi undele lacului Leman.

Lausanne, 2 iunie 1998

BARUŢU T. ARGHEZI