~ NDP: „Vasile Barbu - O pagină de istorie literară“

Această pagină de istorie literară poate fi trecută în contul Societăţii literare „Sorin Titel“, dar tot aşa poate fi trecută şi în contul Societăţii literare Tibiscus“ din Uzdin, al cărei fondator este personajul în discuţie.

Societatea literar-artistică „Sorin Titel“ din Banat îşi reluase activitatea, de acum prin hotărâre judecătoreas­că, după ce în 13 ianuarie 1989 fusese suprimată de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a Judeţului Timiş, la propunerea poetului Anghel Dumbrăveanu, motive subiective, pe care nu le mai arăt. Şedinţele le ţi­neam sâmbătă la Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, undeva la etaj, într-o încăpere modestă şi modest mobilată. Fiecare şedinţă era prefaţată de un medalion literar în­chinat unei personalităţi literare din istoria Banatului, acest lucru plăcuse maeştrilor Mircea Şerbănescu si Alexandru Jebeleanu, şi societatea sporea de la şedinţă la şedinţă prin literară a anului 1991, cred că a fost varianta a doua, au răspuns invitaţiei de-a fi printre noi doi cărturari şi condeieri încercaţi, profesorii Popi Gligor din Vârşeţ şi Gheorghe Lifa din Uzdin, dar nu au venit vorba aceea cu mâna goală, au venit cu un tânăr, scurt şi gros, vânjos şi cu barbă stu­foasă, roşcată, de rabin sau viking.

- Vasile Barbu, l-a prezentat Lifa, un tânăr care a făcut un cenaclu în sat, la noi, şi scrie poezie, a mai zis dascălul din Uzdin.

Ne-am bucurat realmente. Ideea era de înfrăţire, erau la modă înfrăţirile după evenimentele din decembrie 1989. Am fost de acord. Am cerut şi părerea maeştrilor noştri, domnul Şerbănescu a schiţat o negaţie din cap şi o frântură din buză, maestrul Al. Jebeleanu si-a aruncat ochii pe fereastră. Nu concepeau ca Timişoara, metropola Banatului, să se înfrăţească, auzi domle, cu un sat… Nu le pica bine…

Am făcut-o peste vrerea lor, îmi plăcea la Vasile Barbu voinţa lui de-a se afirma literar, de-a scrie, de-a citi şi în general dorinţa de-a cunoaşte. Apoi el vinea dintr-o aşezare a Banatului istoric, Banat pe care I-am pierdut la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1920, fapt pentru care Sever Bocu s-a certat pe moarte cu Octavian Goga şi au pierit în supărare, dar asta puţină lume cunoaşte.

Aşadar, ne-am dat mâna şi am pornit la drum şi am realizat două opere literare care vor rămâne „pagini aurii“ în istoria culturală a Banatului, e vorba de Almanahul cultural „Frăţia“ I şi II, altceva deosebit împreună n-am mai făcut, nu am mai avut vreme, poate ar fi fost de amintit că i-am dăruit un Eminescu în ghips, unul pe care îl primisem şi eu de ziua mea, de la una din surorile mele, i l-am dăruit văzând pe chipul lui Barbu dragoste şi suferinţă pentru Poetul Na­ţional. Eminescu de ghips i l-a adus pe Eminescu de bronz, instalat prin grija sa în faţa Casei Naţionale din Uzdin, în primăvara lui 1995. După asta ne-am despărţit, Barbu cu tinereţea sa voia mai mult, reuşise prin strădanie să transforme cenaclul în Societate, probabil după modelul Societăţii „Sorin Titel“, şi pornind la drum a cucerit laşul, Timişoara şi Făgetul, i-a fost uşor, avându-l în preajmă pe Aurel Turcuş, secretarul meu de la „Sorin Titel“.

Ne-am revăzut graţie domnului Doru Dinu Glăvan, galonatul de la Rdio Reşiţa, în 17 februarie 2007 la Uzdin, Pentru aducere-aminte mi-a dăruit o carte de poezii, nici că se putea un dar mai frumos. Vasile s-a ajuns membru în Uniunea Scriitorilor din România. Mă bucură sincer reuşita sa, eu ştiu ce ştiu, ştiu că la „zidirea“ sa pusesem şi eu o lacrimă de iubire, atunci, când era un anonim şi era privit sceptic. Eu văzusem în el un făurar, văzându-l gros şi scurt, vânjos şi cu barba aceea roşiatică de rabin sau viking. Întrezărisem în el un iscusit fierar de slove vârâte în foc. Acum, Barbu are barba înălbită în spuma Lactee. (NDP)